Servomotorizările sunt o componentă importantă a controlului modern al mișcării și sunt utilizate pe scară largă în echipamentele de automatizare, cum ar fi roboții industriali și centrele de prelucrare CNC. În special, servomotorizările utilizate pentru a controla motoarele sincrone cu magnet permanent de curent alternativ au devenit un punct fierbinte de cercetare atât pe plan intern, cât și internațional. În prezent, modelele de servomotor AC utilizează de obicei un algoritm de control cu trei-bucle bazat pe control vectorial pentru curent, viteză și poziție. Proiectarea corectă a buclei de viteză în acest algoritm joacă un rol crucial în performanța întregului sistem de control servo, în special în ceea ce privește controlul vitezei.
În bucla de viteză a unui servomotor, acuratețea-măsurării vitezei rotorului motorului în timp real este esențială pentru îmbunătățirea caracteristicilor dinamice și statice ale buclei de control al vitezei. Pentru a echilibra acuratețea măsurării și costul sistemului, codificatoarele fotoelectrice incrementale sunt în general utilizate ca senzori de viteză, iar metoda corespunzătoare de măsurare a vitezei utilizată în mod obișnuit este metoda M/T. Deși metoda M/T oferă un anumit nivel de precizie de măsurare și o gamă largă de măsurare, ea are dezavantaje inerente, care includ în principal: 1) cel puțin un impuls de codificator complet trebuie detectat în cadrul ciclului de măsurare a vitezei, limitând cea mai mică viteză măsurabilă; 2) este dificilă sincronizarea strictă a celor două temporizatoare ale sistemului de control utilizate pentru măsurarea vitezei, ceea ce face imposibilă garantarea preciziei măsurătorii în situații cu variații mari de viteză. Prin urmare, modelele tradiționale de bucle de viteză care folosesc această metodă de măsurare a vitezei se luptă să îmbunătățească urmărirea vitezei și performanța de control a servomotor.
